Definiții
DEX '98 · PREȚ, prețuri, s. n. 1. Sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărătorul pentru achiziționarea unui produs sau pentru un serviciu. ◊ (În sintagmele) Preț cu amănuntul = preț la care se vând către populație bunurile de consum, alimentare și nealimentare. Preț de livrare = preț la nivelul căruia circulă produsele între unitățile producătoare. Preț de producție = preț care înglobează costul produsului și beneficiul. Preț al pieței = preț care se formează pe piață în urma fluctuației cererii și ofertei. Preț mondial = preț al unei mărfi pe piața mondială. ◊ Loc. adj. De (mare) preț = (foarte) valoros, prețios. ◊ Loc. adv. Cu orice preț = orice sacrificiu ar cere, oricât ar costa, cu orice risc. Cu nici un preț = pentru nimic în lume, în nici un caz. Fără (de) preț = a) sub valoarea reală; ieftin; b) de valoare foarte mare, neprețuit. ◊ Expr. A ține la preț = a nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare. A se învoi din preț = a încheia o tranzacție căzând de acord asupra prețului. A (nu) avea preț = a) a (nu) se vinde cu mulți bani, a (nu) se cere; a (nu) avea trecere; b) a (nu) valora foarte mult. A ajunge la preț = a ajunge să fie căutat, apreciat. A pune preț pe ceva = a socoti că ceva este de mare valoare, a ține mult la ceva. Preț (ca) de... (sau ca la...) = un timp (cam) de..., o distanță, o valoare (de aproximativ...). ◇ Sumă încasată dintr-o vânzare. 2. Ceea ce se dă cuiva sau primește cineva pentru o muncă prestată, pentru un serviciu făcut; plată, răsplată. ◊ Loc. prep. Cu prețul... = în schimbul...; cu sacrificiul..., cu riscul..., cu efortul... ◇ Tarif. 3. Fig. Valoare, importanță, însemnătate. - Lat. pretium.
Litere scrise
p · r · e · ț
- p × 1
- r × 1
- e × 1
- ț × 1
Exersează scrierea
Completează litera lipsă: pr_ț. Folosește definiția drept indiciu.
Răspuns
preț · Literă: e
Continuă exercițiul
Sursă și adaptare
Definiții din DEX ’98 și DEX ’96: Academia Română, Institutul de Lingvistică; Editura Univers Enciclopedic. Export public dexonline, Copyright © 2004–2026 dexonline (https://dexonline.ro), GPL versiunea 2 sau ulterioară. Lexiwi a selectat articolele și a convertit marcajele în text simplu. Edițiile mai noi și sursele fără drept de redistribuire sunt excluse.
dexonline · preț · GPL-2.0-or-later · Despre Lexiwi și surse