Salt la conținut
lexiwi

lege: sens și litere

Scrie un cuvânt pentru sens și numărul de litere.

  • 4 litere
Sens
DEX '98: LEGE, legi, s. f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ◇ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ◇ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. - Din lat. lex, legis.
Despre date
Definiții din DEX ’98 și DEX ’96, prin exportul public dexonline. Nu deducem silabele, accentul sau rimele din grafie.

Definiții

  1. DEX '98 · LEGE, legi, s. f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ◇ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ◇ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. - Din lat. lex, legis.

Litere scrise

l · e · g · e

Exersează scrierea

Completează litera lipsă: le_e. Folosește definiția drept indiciu.

Răspuns

lege · Literă: g

Continuă exercițiul

Sursă și adaptare

Definiții din DEX ’98 și DEX ’96: Academia Română, Institutul de Lingvistică; Editura Univers Enciclopedic. Export public dexonline, Copyright © 2004–2026 dexonline (https://dexonline.ro), GPL versiunea 2 sau ulterioară. Lexiwi a selectat articolele și a convertit marcajele în text simplu. Edițiile mai noi și sursele fără drept de redistribuire sunt excluse.

dexonline · lege · GPL-2.0-or-later · Despre Lexiwi și surse